Cu mulți ani mai târziu, când Ducky și cu mine, femei în toată firea, ne cercetarăm împreună amintirile și retrăirăm, cu gândul, acea vizită la Berlin, ni se umplură iarăși ochii de lacrimi, atât ne fuseseră de mari umilirea și desamăgirea. Totuși, în pofida tuturor desamăgirilor, ne agățăm încă de dragostea noastră pentru verișoara Charly, căci ființele tinere nu-și pot sfărâma idolii dintrodată.
Au trebuit ani ca să se șteargă cu totul iubirea mea pentru dânsa, și chiar după ce am descoperit ce fățarnică prietenă fusese, vocea ei, dulce și mângâioasă putea încă, dacă închideam ochii, să redeștepte în mine amintirea aceleiași desfătări, care mă vrăjea când eram copil. O vedeam sosind iar la Rosenau cu mici daruri, pentru noi, umplând casa liniștită cu încântătoarea ei mireasmă de țigări și de parfum, și desfătându-ne ochii iubitori, cu minunatele-i găteli și frumoasele ei juvaere, căci Charly avea pentru juvaere, o dragoste, mai presus de orice. Numai când eram călări nu o puteam suferi; chiar de atunci, teoriile și îngâmfarea ei mustrătoare, făceau din plăcerea noastră cea mai mare un adevărat chin. Charly era din acele ființe cari pot, cu un singur cuvânt batjocoritor, să nimicească cea mai fierbinte însuflețire, să răpească lucrului celui mai iubit tot prețul lui, sau să facă pe cea mai scumpă ființă să-și piardă orice farmec, și toate astea cu un glas dulce și blând ca o mângâiere. Părerea, bună sau rea, a Cbarly-ei despre un lucru, avea puterea unui decret.
Iată o istorioară, care o zugrăvește: s’a întâmplat pe vremea când cea mai aprinsă năzuință a mea era de a fi pe placul lui Charly,
