sunt totuși recunoscătoare, pentru încântarea ce găseam într’însa în acele zile de tinerețe nebănuitoare.
Sosirea ei la Coburg sau la Rosenau, prilejuia însuflețire și petrecere. Mișcările îi erau bine chibzuite și line, ca ale unei pisici; de asemenea tot ca o pisică, atingea ușor lucrurile; fiecare gest al ei era o mângâiere. Știa multe, însă nu chiar așa multe cum te făcea să crezi; totdeauna vorbea ca un cunoscător, fie despre cai, fie despre muzică, flori, bucătărie sau armament, și mulți ani m’am închinat în fața înaltelor ei cunoștințe, până am descoperit, ce era ea în adevăr. Printre multe alte patimi, o avea și pe a politicii. Cu toate că putea păstra o prietenie viața întreagă și că putea să arate mărinimie, ba chiar spirit de jertfă, era femeia cea mai nestatornică și cea mai schimbătoare pe care am întâlnit-o vreodată. Avea ceeace mama mea numea „des engouments”, „pâlpâiri de entuziasm”, și când se stingeau, parcă nici n’ar fi cunoscut vreodată persoana, locul sau lucrul care cu un an înainte, îi inspirase o patimă stăpânitoare, covârșitoare.
Dacă descriu atât de amănunțit pe această doamnă, este că, timp de mulți ani, a jucat un rol însemnat în viața mea și nu totdeauna un rol fericit.
La această încântătoare verișoară, ne duse mama, potrivit planului, pe care-l făcuseră mi se pare împreună, căci am aflat, cu mulți ani mai târziu, că prin Charly intrase mama în legătură cu părinții și cu unchiul soțului meu; se aflau tocmai în căutarea unei soții pentru fiul și nepotul lor menit să fie,
într’o zi, regele României.
