îndepărtată, neștiind tocmai bine unde se găsește pe hartă.
Și lui Ducky și mie, ne plăcu acest tânăr neînfumurat, care-și dăduse osteneală să ne fie pe plac. Și apoi, nu era el nepotul „unchiulețului și al mătușichii” așa de drăguți?
Nu știu dacă i se spusese bietului tânăr, că eram prințese bune de măritat. Pe vremea aceea fetele nu cunoșteau planurile de căsătorie ale părinților, dar presupun că altfel se proceda cu prinții, căci rămânea pe seama lor, bieții tineri, grija cererii în căsătorie.
Ași vrea să-mi amintesc mai bine vizita noastră la curtea împăratului Wilhelm, dar e o imagine care mi s’a șters din minte, afară de frumosul peisaj în care era așezat „castelul”, minunatele grădini bine rânduite și măreața pădure de fagi care-i slujea drept fundal; acestea, rochia mea vioriu-deschis,
zâmbetul Victoriei Augusta, sfiala tânărului prinț, când râdea, și glasul unchiulețului tărăgănat și prietenos, plin de părintești îndemnuri... Să fi fost toate puse la cale? Erau oare toți amestecați în urzirea planului? Nu știu: această primă întâlnire, pentru mine cel puțin, n’avea nicio însemnătate.
Nu știu dacă în toamna aceluiași an, sau în toamna viitoare, am fost poftite să facem o vizită la Berlin verișoarei noastre, prințesa moștenitoare de Saxa-Meiningen, sora mai mare a Kaiserului? Nu-mi aduc aminte bine. Oricum, câteși trele surorile am petrecut o săptămână acolo.
Charly — așa o chema pe verișoara noastră — era o femee cât se poate de încântătoare și de deșteaptă. Mulți
