făcu eroice sforțări, însă fără isbândă, pentru a-l scăpa din mâinile bolșevicilor.
Unchiul Paul a fost unul din cei patru mari duci uciși de armata roșie în iarna anului 1919 și, lucru ciudat, își află moartea între zidurile fortăreței Petru și Paul, chiar lângă biserica, unde, cu atâția ani înainte, își înmormântase tânăra soție. Cât de stranie și uneori cât de cumplită e soarta omului!
Inmormântările regale sunt prilejuri de mari adunări ale membrilor familiei, regi și regine, prinți și prințese, unchi, mătușe, vere, veri de toate treptele, localnici sau din țări străine.
Trecuseră câțiva ani de când nu mai fuseserăm în Rusia și câțiva ani înseamnă o mare deosebire la o vârstă atât de fragedă. Toți crescuserăm mari și priveam sfioși unii la alții, dar nici unul nu îndrăzneam să intrăm în vorbă de teamă de a fi primiți cu răceală. Ființele tinere nu sunt totdeauna milostive unele față de altele, sunt mai aproape de natura primitivă decât cei mari și au obiceiul să se împartă în tabere așa încât cei din afară se simt cu totul nechemați. Era cât se poate de interesantă întâlnirea cu atâtea rubedenii, dar clipele nu erau toate deopotrivă de plăcute. Băeții și tinerii îți arătau uneori prea multă bunăvoință, pe când fetele erau gata să-ți mai tae nasul. Treceam tocmai prin vârsta cumplitei sfieli când ți se pare că fiecare privire te judecă rău, că fiecare vorbă te ia în bătae de joc, și suferi pentrucă ești prea tânăr, prea stângaci și nu te simți de loc în stare de a înfrunta ceeace ți se pare
