era drept față de alții, un tovarăș încântător, vesel și deștept; nu era de mirare că dintre toți frații, mama iubea mai mult pe unchiul Paul.
Il văd încă aplecându-se asupra sicriului în care zăcea tânăra sa soție, cu un văl alb subțire pe față, cu mâinile încrucișate, pe care se rezema o iconiță, rând pe rând, sărutată de toți. Imi aduc aminte cum îi curgeau pe obraji lacrimile și cum l-a luat în brațe unchiul Sèrge, fratele său preferat, când a făcut o mișcare de desperare și de răsvrătire, în clipa în care se închise la urma urmei capacul sicriului, peste chipul mult iubit.
A fost o scenă care se întipări adânc în mintea unor fete tinere ca noi: cadrul măreț, făcliile pâlpâitoare, florile, uimitoarele cântări și mai presus de toate durerea acelui tânăr soț, care a trebuit să fie smuls cu sila de pe sicriul soției lui!...
„Tout passe”...
Cu mulți ani mai târziu unchiul Paul se recăsători cu o doamnă care nu era de rangul lui. Căsătoriile morganatice nu erau sancționate de împărat și a trecut multă vreme până când noua soție a unchiului Paul să fie primită și recunoscută de familie. Mama, cu toată dragostea pentru fratele ei, a fost aceea care arătă cea mai lungă împotrivire cumnatei plebeiane. împăratul Nicolae al II-lea, exilă chiar din Rusia timp de mai mulți ani pe unchiul Paul; mai târziu însă, fu iertat, iar soția lui fu primită la Curte dar niciodată în acelaș rând cu marile ducese. I se dădu titlu de princesa Paley și fu o soție cât se poate de devotată și foarte iubită de soțul ei; la urmă
