Și iată-ne cu toții adunați laolaltă în marea și întunecoasa catedrală, pentru a culca în mormântul ei prea timpuriu o tânără și fericită soție și mamă. Inmormântarea fu plină de slava și de măreția, prin care se deosebeau toate ceremoniile rusești; cântări de o frumusețe uimitoare ce se ridicau pe sub bolți, răsfrânte de zidurile groase ca niște metereze; mii de făclii aprinse, nori de tămâie și glasurile bașilor, puternice ca tunetul, care mă făceau să-mi țin răsuflarea și să mă întreb’ cum pot plămânii omenești să îndure fără a plesni o asemenea sforțare.
Impărăteasa, marile ducese și prințesele erau de față, îmbrăcate în doliu, purtând pe cap lungi zăbranice negre și cu hainele adânc cernite, tăiate de panglicele viu colorate ale decorațiilor, ale împărătesei, albastre, ale marilor ducese, roșii, contrast ce făcea să apară vălurile cernite și mai negre. Acolo se afla și uriașul unchiu Sasha înconjurat de enormii săi frați, veri și unchi, iar unchiul Paul, căpetenia îndoliaților sta cu câțiva pași înaintea celorlalți. Mai plăpând decât frații lui, însă tot atât de înalt și minunat de subțire la trup, unchiul Paul avea o înfățișare deosebită de a lor; era mai oacheș și mai blând, avea ochii decorațiilor: ale împărătesei, albastre, ale mamei sale. Imbrăcat în tunică albă, cu casca de argint a cavalerilor gardei imperiale avea în adevăr înfățișarea unui cavaler medieval. Nu-mi aduc aminte dacă purta această uniformă în ziua înmormântării, dar așa mi-l amintesc mai bine, înalt și svelt ca o coloană subțire de marmură, cu glas mângâietor și ochi luminoși. Un om plin de bunătate și de înțelegere omenească, un om care totdeauna
