încheiat cu tragedii fără seamăn. Ultimul dintre aceștia a fost bunicul. Acolo zăcea și el; mărimea și culoarea mormântului lui erau întocmai ca și a celorlalți, granit greu și cenușiu în care îi sta săpat, fără nicio podoabă, numele, și lângă dânsul bunica. Murise cu un an sau doi, înainte, în patul ei de suferință, femeie cu inima sdrobită, cu sănătatea adânc sdruncinată, femeie care-și ascunsese durerea sub o înfățișare falnică și mândră. Niciodată nu s’au deschis pentru tânguire buzele ei subțiri, nimeni nu-și dădu vreodată seama dacă aflase, ceeace toată lumea știa. Iar Țarul Liberator, căci astfel fusese supranumit pentru că liberase pe robi, fusese dus la groapă mutilat, cu picioarele despărțite de trup, de-o bombă aruncată de nihiliști pe când se întorcea dela o ceremonie.
Două bombe fuseseră aruncate; prima nu-l atinsese; fiind, însă, un om și viteaz și bun, își (oprise trăsura (sau poate sanda), când auzise explozia, ca să vadă cine fusese rănit?
A doua bombă fu aruncată și aceasta fu pentru dânsul sfârșitul drumului... Bunicul-împărat, tatăl mamei, om cu idei liberale, care își pusese încrederea în poporul său...
După moartea lui năpraznică, începu, iarăși, o epocă de strășnicie; Alexandru III socotind că ar fi primejdios să urmeze mai departe principiile politicii mai înaintate ale tatălui său.
Când bomba nihilistă puse capăt domniei lui Alexandru al II-lea, el tocmai luase hotărârea să dea vastului său imperiu o Constituție; fiul său, însă, nu crezu că Rusia ar fi destul de coaptă pentru o asemenea înoire.
