ne vadă. Doi îndrăgostiți, plini de tânăra lor fericire, cari își revărsaseră bucuria asupra căminului nostru liniștit. Aveau o fetiță, iar la nașterea fiului al doilea, micul Dimitri, Alix murise. Ce lucru straniu și de necrezut: Alix moartă!... Ea, care fusese așa de curând, musafira noastră, ființa aceea atât de drăguță, de veselă și de fericită, încetase de a mai trăi!... Nu ne venea să credem. Se putea oare ca fericirea să fie așa de repede sdrobită și năruită? Mama hotărâ să plece în grabă la St. Petersburg, în tovărășia celor două fete mai mari, Ducky și cu mine. Vroia să fie de față la înmormântare și, mai ales, vroia să fie lângă fratele ei atât de iubit. Cât de bine îmi amintesc de mormântul în care fu așezată pentru odihna de veci Alix, lângă cei ce plecaseră înaintea ei. A fost îngropată în biserica din fortăreața Petru și Paul, din timpul lui Petru cel Mare; toți țarii și familiile lor acolo se îngropau. Fortăreața Petru și Paul!... ce sunet sinistru au aceste cuvinte!...
Dealungul întregii istorii, se leagă de acest nume povestiri de groază, povestiri de crimă, de spaimă și de durere, al căror șir l-a însutit regimul bolșevic.
Unul lângă altul, în rânduri impunătoare, sub lespezi prelungi de simplu granit cenușiu, zac toate figurile mari ale trecutului, bărbați și femei. Fiecare mormânt e întocmit la fel cu celălalt, sever simbol al chipului cum aduce moartea pe toți la un nivel comun; slava și mărirea, bucuria și durerea s’au sfârșit; cenușa s’a întors la cenușă. Totodată s’au sfârșit păcatul și crima, nădejdea și teama; fiecare piatră își păstrează taina, taina acelor vieți deosebite, dintre cari unele s’au
