că mama considera aceasta oarecum ca o jignire, dar eram atunci prea de tot copilă pentru a înțelege ceva din astfel de lucruri, cari încurcau sau nelinișteau pe mai marii mei. Mama ne ferea de orice grijă și de orice vrajbă, așa încât trăiam într’un adevărat rai al neștiutorilor. Poate că nu era cea mai potrivită pregătire pentru viitoarele lupte ale vieții, totuși îi mulțumesc, din fiecare fibră a inimii mele; îi mulțumesc, pentrucă prin viața ce ne-a făcut s’o trăim, mi-a sădit în suflet o sămânță de idealism, pe care nimic, nici conflicte, nici desamăgiri, nici desiluzii, nici aspra realitate n’au fost în stare, vreodată, să-l desrădăcineze cu totul.
Mama fusese crescută cu multă severitate și ea însăși avea păreri foarte rigide asupra educației și a bunei purtări, dar în același timp era dăruită cu o lărgime de idei care făcea dintr’însa o ființă cu totul aleasă; și mai presus de toate era de o nespusă dărnicie. Bine înțeles, era foarte avută, totuși dăruia mai presus de ceeace se cuvenea să dea; dădea și mereu dădea, la mari și la mici, la bogați și la săraci; adevăratul temeiu al vieții ei era plăcerea de a putea dărui.
Ne făcea fericiți cu desăvârșire — de aceea noi copiii ne închipuiam că și dânsa împărtășea fericirea noastră. Dar mai târziu înțelesei că niciodată nu fusese cu adevărat prea fericită, sau în pace cu ea însăși; multe lucruri o chinuiau și nu privea cu ușurință întâmplările vieții. Creșterea nespus de severă pe care o primise, grija cu care fusese înconjurată, pentru ca educația și instrucțiunea ei să fie desăvârșite în toate privințele, marea înrâurire, întrucâtva apăsătoare, ce o avea
