Astfel de om era d-rul X. Dar când drumul era neted, adică nu era de față nimeni care să-i tăgăduiască dreptul de a fi atotștiutor, atotputernic, descoperitor al tuturor lucrurilor și singura călăuză; atunci mergeau toate strună, era plin de voie bună, de haz, de glume și de dragoste pentru omenire.
Reprezentarea Patimilor, pe care o joacă de nenumărate decenii, acest naiv popor din munți, e îndeletnicirea de căpetenie a vieții lor. Ea e marea lor mândrie și o privesc ca o menire sfântă, ce le-a fost încredințată și de care trebue să rămână totdeauna vrednici. Chiar în viața de toate zilele, fiecare om își vede de treburi, păstrând înfățișarea rolului pe care îl are, fie că joacă pe unul din cei doisprezece Apostoli, pe Pilat, pe Caiafa, pe Irod, pe Sutaș sau pe Maria Magdalena, pe Fecioara Maria sau pe evreii din Ierusalim. Perucile și fardul nu sunt îngăduite. Așa dar, în timpul celor zece ani, ce se scurg dela o reprezentație la alta, actorii își pregătesc înfățișarea, lasă părul sau barba să le crească, potrivit cu rolul ce au să întruchipeze.
Casele lor sunt poreclite „casa lui Cristos, casa Sfântului Ioan, casa Sfântului Petru sau a Fecioarei Maria”. S’a nimerit ca noi să locuim în casa Fecioarei Maria, fiica unui biet țăran, care ținea smeritul han, unde am poposit. Era o femeie cu un chip falnic, ce purta întipărirea de durere potrivită pentru „Mater Dolorosa”. A juca rolul Mântuitorului însemna bine înțeles o cinste fără seamăn, și cel ales trebuia să fie întru toate vrednic de așa onoare, nu numai prin înfățișare, dar și prin viața de toate zilele. Dacă nu mă înșel, Cristosul din acel an era dulgher, ceeace întregea și
