O amintire plină de farmec ne-a lăsat-o reprezentarea Patimilor Mântuitorului la Oberammergeau. Cu acest prilej, D-
rul X. se arătă sub înfățișarea lui cea mai bună; știa să fie un tovarăș agreabil și plin de haz, când îi erau toate pe plac, când ocupa el locul de căpetenie și când nu avea nici o voință de înfrânt, nici pe cine umili sau batjocori. Era într’însul „un fond de poezie” care se dovedește adesea la Germani, fie în dragostea lor pentru pomul de Crăciun, pentru basmele lui Andersen sau pentru excursiile pe jos, prin munți. Germanul, chiar cel mai învățat și conștient de cultura sa, are în firea lui o fărâmă de simplicitate, pe care o descoperi ușor numai atunci când este lipsit de preocuparea de-a copleși prin cunoștințele lui superioare sau de năzuința de a stăpâni și de a tiraniza. In timpul excursiei noastre în frumoșii munți bavarezi, printre pitoreștii țărani, nemeșteșugiți și primitori cari trăesc pentru datina acestei drame în formă de „Mister” ce se reprezintă din zece în zece ani, d-rul X. lăsă la o parte orice poftă de ceartă și se dovedi cea mai plăcută călăuză. Sunt unii oameni cari nu se pot bucura de nicio plăcere sau mulțumire dacă nu au în mâna lor totul, și adică, dacă nu înfățișează altora, ce a fost descoperit sau încuviințat de dânșii. De asemeni nu găsesc niciun interes într’o noutate pe care încearcă altcineva să le-o facă cunoscută.” Sunt îndată gata să-și reverse ironia și nevoia de a batjocori și de a micșora orice. Ei nu pot suferi nicio isbândă a altora, căci deșteaptă îndată în ei, nevoia de împotrivire și un necaz inconștient; ci trebue să stăpânească pe ceilalți, altfel întreaga viață își pierde prețul ei!...
