se putea tăgădui că plutea în bisericile catolice, chiar când erau prea încărcate cu sfinți zugrăviți și ciopliți, o atmosferă mai poetică decât în bisericile reformate. Biserica mamei era pătrunsă de mister și te umplea de un fior neînțeles. Artistul din sufletul fiecăruia se desfăta la vederea icoanelor pe fond de aur; tămâia îți turbura simțurile, iar altarul, ferit de ochii tuturor, te făcea să înțelegi că sunt unele revelațiuni ascunse de ochii noștri. E mai mult mister în bisericile nereformate. Ele ne atrăgeau și totuși ne păreau străine. In imnurile noastre engleze și în solemnele cântece bisericești germane, răsună adevărul și sinceritatea; parcă simți că pășești temeinic pe pământ. Totuși noi nu ne frământam mintea cu asemenea deosebiri și cu înțelesul lor. Pe vremea aceea ne mulțumeam să lăsăm pe Dumnezeu în pace și să primim religia așa cum ne fusese înfățișată de către nursele și guvernantele noastre; și niciodată nu uitam să ne închinăm seara și dimineața. Domnul superintendent dr. Müller, căpetenia religioasă a Coburgului, era un vestit bătrân cleric, de o erudiție adâncă și un neîntrecut predicator. Ne insufla un nețărmurit respect și-l priveam cu toată evlavia, ca pe o ființă impunătoare”. Incercam din toată inima să urmărim înțeleaptă expunere a adâncilor adevăruri, mult prea încâlcite ca să le cuprindă mintea noastră nedesvoltată. Obișnuite cum eram cu învățământul simplu și nemeșteșugit al clericului dela țară, din Anglia, sau al preoților de pe vasele marinei engleze, d-rul Müller turbura întrucâtva smeritele noastre cunoștințe religioase. Ca și profesoral Beck, ne fermeca cu vorba lui; cuvintele
