Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/283

Această pagină nu a fost verificată

cari rar pătrundea cineva. Nu știu din ce pricină perechea ducală, în primele timpuri ale căsătoriei, făcuse o călătorie în deșertul Africii, lucru neobișnuit pe acele vremuri. Biata bătrână avea o fotografie păstrată cu mai multă sfințenie decât tot ce era al ei. Ne-o arătă în acea zi și degetele care țineau vechiul portret, tremurau, iar ochii, totdeauna lăcrămoși, vărsară adevărate lacrimi de înduioșare, când o scoase din colțu-i bine ferit și ne-

o dădu în mână. Era înfățișată în haine de călărie, cu malacof, purtând o pălărie potrivită costumului, cu margini moi și pline de pene, și ținând în mână clasica biciușcă subțire. Lângă dânsa, mult iubitul despot, gătit și el după principiile ce domneau la începutul erei victoriene, în privința costumelor de sport. Ingâmfat, impunător, sigur de el, chiar în acea fotografie, privea pe deasupra capului ei, pe când ea se uita în sus, spre fața lui, cu ochii plini de adorare ai unui câine. Ca fond, deșertul, clasicul deșert; movile de nisip, zare nemărginită, un cort, un palmier, până și pitorescul arab, rezemat pe flinta lui prea lungă — nimic prefăcut, era lucrul aevea, în tot adevărul lui. Da, iat-o colo în deșert, soție abia căsătorită. Ținea încă în mână fotografia, duioasă amintire a unei năluciri, care-i păruse un adevăr deplin — pentru ea cel puțin — în ceasul când o trăise. Avusese și ea ziua ei de fericire, zi pe care-o petrecuse sub soarele arzător al Africii; cort, palmieri, nimic nu lipsise, nici măcar iluzia iubirii.

Iar în bătrânețea ei înghețată, surghiunită într’o cameră înăbușitoare sub acoperiș, ca să coste mai puțin încălzitul, sta privind la acel