Când nu ne băga nimeni în seamă, smulgeam acea floare dintre tovarășele ei (și nu era lucru ușor, atât erau de îndesate) și pe furiș ni-le treceam una alteia pe sub masă, ceeace era încă un prilej de a ne înneca de râs, pe înfundate. Biata, smerita și bătrâna mătușă Alexandrina sta de partea cealaltă a mesei, față în față cu tiranul, dând din cap în semn de aprobare și fără un cuvânt la toate spusele fiorosului bătrân. Draga bătrână mătușa Alexandrina! Mi-o amintesc ca pe-o bătrână tristă și încovoiată, în rochii negre ponosite, purtând prins pe piept un mare cameu în care era săpat chipul soțului ei și cu care reținea un șal de cașmir pe trupul ei turtit și lipsit de corset. Bărbia îi era acoperită de o barbă rară și căruntă, iar doi ochi blajini și șterși se bulbucau deasupra unui nas amărât, care avea netăgăduit forma unei pere. Avea o neîncetată clipire nervoasă a pleoapelor, ceeace înteția încă înfățișarea de strivire ce o deosebea. O biată făptură mâhnită, a cărei singură dragoste era acest temut despot bătrân, care se purta cu dânsa cum n’ar fi îndrăznit nimeni să se poarte cu o servitoare. E și ea una din ființele pe cari timpurile moderne le-a înlăturat pe veci, forma cea mai mâhnită și cea mai amărâtă a soției supuse, jucăria bărbatului, servitoarea, victima lui. Chiar în tinerețe trebue să fi fost lipsită de frumusețe, însă învinsă, strivită, fruct stors și aruncat cum ajunsese, avea și ea o zi la care se gândea cu drag, o amintire care-i rămăsese în suflet ca o lumină strălucitoare, Aceasta o descoperirăm într’o zi, cutreerând smeritele încăperi în cari locuia tanti Alexandrina, sus de tot sub acoperișul Kalenbergului și’n
