Pagină:Regina Maria - Povestea vieții mele vol. I.djvu/274

Această pagină nu a fost verificată

privirii lor, și numai farmecul, ce se degaja din întreaga-i fire, îi îmblânzea severitatea, care altfel ar fi părut uneori apăsătoare. Liniștită la înfățișare, avea totuși sufletul muncit de griji; simțea toate lucrurile adânc în inimă și se turbura din pricina lor, turburând astfel și pe alții; cu mintea largă și o inteligență aproape bărbătească, avea multă îndemânare și o inimă de aur, dar uneori se sbuciuma degeaba.

Ura orice e rău, fără cale și urât, și năzuința ei spre desăvârșire o făcea neîngăduitoare, ba chiar nedreaptă. Nu trecea cu vederea slăbiciunile omenirii.

Fiind ea însăși adânc evlavioasă, era pe drept neînduplecată față de cei slabi în credință și nepăsători față de biserică; mai bine să nu fi început cineva discuțiuni despre religie la masa ei, căci avea în urmă de ce să-i pară rău!...

Păstrase neștirbite principiile și obiceiurile tinereții ei și nu se împăca nicidecum cu felul de a gândi de astăzi; dacă i-ar fi fost în putere, ar fi poruncit ceasornicului să stea în loc și ar fi înlăturat orice născocire nouă, chiar și pe acele care-i făceau traiul mai plăcut. N’am întâlnit în toată viața pe nimeni, care să se fi ținut de vechile obiceiuri și credințe cu așa încăpățânare ca mama; era gata să stea împotriva propășirii întregii lumi. Spre sfârșitul vieții, aceste apucături o înstrăinară mult de ai ei; fiind tot mai mult în luptă cu mersul vremii, se făcuse din ce în ce mai pustnică și rămăsese ca închisă într’o cetățue, în care putea trăi așa cum îi plăcea. Una din ciudățeniile ei era, disprețul pentru știința medicală și pentru orice se atingea de spitale,