Old Anson”, punând o oarecare milă în acest epitet.
Plimbările călări cu „Old Anson” erau cu totul deosebite de acelea cu Allenby, și le priveam mai mult ca un fel de pedeapsă.
- ) Franțuzește în text.
Colin Keppel făcu odată o plimbare foarte neplăcută, pe un cal din grajdurile noastre, numit Zulu. Zulu luă vânt și făcu mulțime de alte năzbâtii. Colin își pierdu pălăria, își rupse hainele, dar primi toate cu neclintită bună voie, pe când noi, micele sălbatece, ne prăpădeam de râs.
Tânărul Rumbold era bun muzicant, dar pe vremea aceea eram cu totul nevrednice de muzică bună, și mi-aduc aminte, cum îl batjocoream când ne propunea să ne cânte muzică clasică. „Nu ne trebue nouă muzică clasică!” Și întotdeauna ceream stăruitor un oarecare „marș turcesc”, care pentrucă era vesel, era pe placul nostru. Mi se pare, că-l chinuiam pe bietul Rumbold cu acel nesărat „marș turcesc”.
Printre ofițerii armatei de uscat ne împrieteniserăm cu colonelul Slade, o cunoștință ceva mai așezată, căci era însurat. Avea un prea frumos cal, numit Tulba, pe care-l adoram, și pe care în urmă, l-a luat cu dânsul în Anglia. L-am regăsit mai târziu la Hampton Court, unde se statornicise colonelul când eșise la pensie.
Cel mai scump dintre prieteni, ași putea zice eroul nostru, era Maurice Bourke, pe atunci comandant al yachtului tatei „Surprise”. Pentru Căpitanul Bourke trebue o pagină deosebită!
