căciulă! Nu o prindea chiar de loc! Cu totul fără chef, furăm însfârșit, trimise la culcare.
- ) Franțuzește în text.
Descriind ceva mai sus diferitele costume, am pomenit de Lady Mary Fitzwilliam. Era cea mai scumpă prietenă a mamei și a rămas neschimbată până la sfârșitul vieții. Ea a fost una din puținele prietene ale ei, care i-a supraviețuit.
Din naștere, Irlandeză, din familia Butler, avea spiritul și vioiciunea națiunii ei, precum și ceva din firescul ei antagonism față de tot ce era prea cu deosebire britanic. Fără a fi o adevărată frumusețe, era plină de farmec, foarte deșteaptă, încântătoare ca tovarășă, hazlie, veselă, foarte citită, totdeauna în mișcare, cu toate că de o sănătate șubredă.
Bărbații se simțeau atrași spre ea și avea întotdeauna doi-trei adoratori, cari oftau pentru ea — dar erau de obicei bărbați din cei ce nu ne plăceau nouă, copiilor: intelectuali „les beaux parleurs, les grands mondain”*) și cei ce aveau în firea lor o umbră de cinism.
Se îmbrăca într’un fel cu totul al ei, potrivit de minune cu înfățișarea-i de marchiză. Părul scurt și cărunt o deosebea mai vădit decât orice, de celelalte doamne.
Mama îi dădea adesea atribuțiunea unei doamne de onoare, cu toate că n’a avut niciodată în mod oficial această funcție.
Mademoiselle nu putea suferi pe Lady Mary, și afirma că avea asupra mamei o înrâurire prea mare și nu prea bună. Ura farmecul, afectările și ciudățeniile ei, și în totdeauna le
