se vadă cam prea mult din picioarele ei subțiri, o rochiță vărgată roșu, alb și albastru, înfățișând steagul francez, și drept culme, purtând pe cap bonetul frigian!
O clipă rămaseră toți încremeniți; nimeni nu știa ce să spună! Papa se încruntă, nemulțumirea lui era vădită, aproape se ghiceau pe rând gândurile ce-i treceau prin minte; papa când se supăra nu-și putea niciodată stăpâni mânia, nici să-și ascundă necazul.
Mademoiselle, arătându-se deodată sglobie, poate din pricina rochiei neobișnuit de scurtă, se învârtea de colo, colo, îngâmfându-se.
— „Mais Mademoiselle vous avez dit que vous seriez une dame très importante!” o întrebam încremenite de mirare.
— „Et bien mes enfants je suiș la République Francaise, je suis la France! à bas les chapeaux!*)
Incruntarea lui Papa semăna a nori de furtună, dar mama, dându-și seama de latura hazlie a întâmplării, însenină atmosfera lăudând pe Mademoiselle pentru ideea nimerită, — „si nouvelle, si symbolique, si patriotique”, — de-a grăbi plecarea lui papa înainte de a isbucni furtuna, iar noi ramaserăm singure să ne mărturisim dezamăgirea.
Ce păcăleală! Auzi, o doamnă importantă!” Noi ne închipuisem pe Maria Stuart, regina Scoției, pe Cleopatra, pe regina Isabeau, pe Charlotte Corday, sau regina de cupă și altele, dar Republica Franceză!
Ce desamăgire! Și apoi ce picioare subțiri avea... și ochelari sub caraghioasa și nepotrivita
