Singurul pământ moale la Malta era hipodromul, numit Massa; acolo ne plimbam aproape în fiecare zi, afară de Sâmbătă, ziua excursiilor. Acești mici și voinici cai arabi aveau picioare de oțel, și nu mi-aduc aminte să fi fost vreodată bolnav Rubin, afară de ziua când l-am mânat printr’o groapă plină de var nestins, cu totul neștiutoare de însușirile diabolice ale acelui ademenitor noroi alb.
Din nenorocire, aveam pe acea vreme mare predilecție pentru noroi! Foarte rar ploua la Malta, dar când ploua, era un adevărat potop și Massa se preschimba într’o mocirlă. Cu părere de rău trebue să mărturisesc că, atunci ne plăcea mai mult. Atunci puneam la cale în hipodrom alergări și întreceri cu adevărat înfiorătoare, împreună cu prietenii noștri aspiranți de marină, și chiar cu câțiva mai înaintați în grad, însă destul de sglobii pentru a intra în jocurile noastre nebunatece, la cari lua parte și Hobbs cel vesel. Scopul întrecerii era de a rasbate ca fulgerul prin băltoacele de noroi, și de a vedea cine putea împroșca mai tare pe celalt. Iși poate oricine închipui rezultatul! După un înconjur al hipodromului, eram cu toții de nerecunoscut! Din fericire, după cum am spus mai sus, ploua foarte rar la Malta.
Eram svăpăiate, însă fără gânduri rele; jocurile noastre erau cât se poate de nevinovate, chiar când nu ne feream de noroi, iar mama era foarte înțeleaptă când ne lăsa, cu oarecari îngrădiri, bineînțeles, să petrecem după pofta noastră. In viața dela Malta ne bucuram de o binecuvântată și încântătoare libertate; o libertate ce părea că ține de strălucirea
