ochii noștri se desfășură un măreț tablou: în fund falnicele întăriri, în mare parte cioplite chiar în stâncă, și la picioarele lor întreaga flotă mediteraneană în podoabe de sărbătoare. In vremea aceea, vasele mai aveau catarguri, cari adăogau la frumusețea siluetei lor, și pe acele catarguri se înșirau unul peste altul, marinarii în albastru, strigând urale cât le ținea gura. Toate steagurile fâlfâiau și, pe când „Osborne” înainta încet printr’un îndoit șir de vase de război, fiecare fanfară pe rând, intona imnul „God save the Queen”.
Cerul era de un roșu aprins, ca de jăratec și apa precum și stâncile portului se luminau la focul lui. Pământul, marea și cerul, erau de purpură; firea orânduise o uimitoare iluminație cu prilej ul acestei sărbători: sosirea a patru fetițe cu mama lor în fermecata insulă Malta, în care aveau să trăiască timp de trei ani, zile de neînchipuită încântare.
Văzduhul și apa, o minune de culori, pământul aprins ca para, muzică, steaguri, urale, iar când ancorarăm, papa care ne aștepta! Papa ajuns la cei mai înalt punct al carierii sale, și la cel mai înalt punct al frumuseții lui, papa cu fața pârlită în care străluceau nespus de fermecători ochii lui albaștri, marinar în adâncul înțeles al cuvântului, marinar, englez și prinț!
Pe chei, înconjurat de casa sa militară și însoțit de o gardă de onoare în uniformă roșie, se afla bătrânul Sir Linden Simons, guvernatorul Maltei, vicerege al insulei, suveran în locul Maiestății Sale.
Bătrânul Sir Linden întruchipa englezul tipic, așa cum și-l închipuesc străinii: roșu la față,
