Ceeace face amintirile mele și mai puțin limpezi e faptul că festivitățile serii se desfășurau la ora când deobicei, pe noi ne culca, astfel încât, în ochii mei uimiți totul părea o scenă din basme, o noapte care nu avea nici o legătură cu adevărurile vieții zilnice.
Familia imperială nu locuia în marele palat din Peterhof, ci în case mai mici, clădite pentru ea, dintre cari cea mai de seamă era numită „Ferma”.
Marele palat din Peterhof e o clădire falnică din timpul Caterinei celei Mari; cea mai de seamă frumusețe a ei e datorită grădinilor și fântânilor care se coboară, în largi terase, până la marginea apei, și sunt întocmite în același stil ca la Versailles.
Palatul își are fațada spre un mare lac ce nu e, de fapt, decât un braț al Mării Baltice.
In acea noapte neuitată, fântânile fură luminate în culori deosebite, dintre care auriul și rubiniul fură o priveliște de vrajă; dar punctul culminant al seratei a fost baletul pe una din insule.
Mi-aduc aminte cum ne îmbarcarăm pentru a porni spre insula fermecată și în adevăr, parcă porneam spre Cythera, clasica insulă a iubirii. Liniștită și limpede era noaptea, aproape luminoasă, cum sunt nopțile din țările nordice, în mijlocul verii.
Neted ca o oglndă uriașă se răsfrângea luminile fântânilor, precum și umbrele bărcilor ce lunecau pe luciul imensului lac, care părea o mare misterioasă. Parcă plecai în sbor pe aripele unui vis, un vis nedeslușit și dulce, în care toate glasurile și fețele omenești, păreau năluciri blajine — fețe fericite, pline de bunătate, și glasuri ce nu puteau rosti decât
