Biserica e plină de fumul tămâiei, mă simt puțin amețită; neobișnuită să stau atâta în picioare, încep să mă doară tălpile. Prind o privire a mamei, îmi zâmbește pentru a mă îmbărbăta și își pune un deget pe buze: „răbdare” pare că-mi șoptește; eu, mica protestantă, nu trebue s’o fac de rușine; apoi întorcându-se iar spre preoți, ca răpită de vreo mare destăinuire, își face cu sfințenie cruce. Mama se simte aici la locul ei, mama face parte dintre dânșii, sufletul ei e al lor, mama e o fărâmă din Rusia, mama...
Și într’o noapte de vară a trecut în fața ochilor mei un vis. Atât de minunată era frumusețea lui, încât pe când îl scriu, mi se pare că născocesc unul din basmele mele de altădată: e sărbătorirea zilei onomastice a împărătesei. Ziua onomastică are (sau mai degrabă trebue să zic avea) o mare însemnătate în Rusia.
Adevăratul nume al lui tanti Minny era ca al mamei și al meu, Marie, adică îi fusese dat, când se făcuse ortodoxă. La început, ca principesă a Danemarcei, fusese botezată Dagmar, în religia protestantă.
Ziua Sfintei Maria Magdalena, patroana noastră, cade din fericire în mijlocul verii, așa dar se puteau face mari serbări sub cerul liber.
Ziua se începea cu o slujbă religioasă, ca acea descrisă; pe urmă, după câte îmi amintesc, venea defilarea trupelor, iar seara, lacurile și fântânele din Peterhof se luminau și într’una din insule se reprezenta un balet. Acesta de fapt fu programul zilei patronimice, de care îmi amintesc după atâția ani.
