cuvinte blânde sau nu puteau cânta decât cântări de dragoste.
Sunetul molcom al vâslelor tulbura singur tăcerea. Noi copiii, unul lângă altul, ne țineam răsuflarea, ca să nu ne deșteptăm din farmecul ce ne încremenea. Am fi vrut să rămână toate așa în veci de veci.
In sfârșit, ajunserăm în insula fermecată; o oază de arbori, și în fața acestui minunat fond verde, o feerie ușoară, încântătoare, ireală; dansuri plutind încoace și încolo, zâne, elfi, nimfe. Culori măestrit îmbinate, mișcări ritmice legănate de acordurile unei muzici de dans a cărei dulceață îți topea inima. Umbre eterice, năluci, naiade, pâlpâeli de flacără, făpturi ca de vis, fără trup, fără suflet... născociri ale creerului...
Le-am văzut eu toate acestea oare, sau nu?
Amintirile îmi sunt atât de aburite, încât s’ar putea să fi fost numai părere — dar nu, au fost aevea! Și aceasta era o parte din Rusia — din acea Rusie de odinioară, din acea falnică și minunată Rusie, aproape asiatică în splendoare, cu nesfârșitul ei alai de măreție și de putere.... Un vis, o clădire de nisip, ceva care a trăit și s’a năruit și nu mai e....
Să trecem acum la ceva cu totul deosebit, la amintirea unei ființe de o fire mai substanțială care nu are nimica asemănător cu nălucile, cu naiadele și cu pâlpâiala de flăcări. E vorba de contesa Alexandrine Tolstoi, vara renumitului scriitor, pe vremuri guvernanta mamei, și care a fost una din spaimele copilăriei noastre.
O impunătoare bătrână era Contesa Alexandrine Tolstoi. Fusese impunătoare pe vremea
