tale trăește în noi pentru totdeauna, ca o stea în noapte.
Eram doar o copilă când te iubeam cu atâta, evlavie, dar chipul tău a fost pentru mine o revelație; imaginea ce am păstrat-o, nu o poate șterge nici o urâțenie a vieții. Sfârșitul tău a fost tragic, înfiorător, mintea nu-l poate cuprinde — e o pată pe istoria omenirii; dar ai trăit odată aevea și nici o vărsare de sânge nu poate șterge imaginea ta, când treceai în fața mea ca o nălucă binecuvântată, cu rochia ta în culoarea ghețarilor, culoarea aquamarinei....
Adunări ale familiei, părăzi, ospețe, slujbe religioase, acestea sunt amintirile Rusiei în sărbătoare, cari sclipesc în fața ochilor uimiți ai copilăriei mele, când privesc înapoi.
Largi câmpii în cari stau, în șiruri nesfârșite, trupele, steaguri fâlfâind, muzici, trâmbițe — și Țarul trecând încet călare în fața lor. In treacăt, spune fiecărui regiment câte un cuvânt ce cuprinde o putere de vraja, și drept răspuns, mii și mii de glasuri se înalță spre cer, în strigăte de slavă.
După dânsul vin nenumărați mari duci, generali și suita militară. Uniforme în toate culorile, și mai isbitoare la ochi decât toate, caftanele stacojii, galoanele de argint și înnaltele căciuli de blană ale Cazacilor gardei imperiale.
Minunat regiment cu cai mici păroși, de o înfățișare sălbatecă, și cu capul ținut foarte sus de către călăreții ce stau pe șea ca pe un tron. Fără îndoială, întrec cu mult, prin pitorescul lor, toate celelalte trupe, și prin înfățișarea lor, parcă aduc cu ei amintirea
