Ca toate ființele omenești, era chinuită de năzuințe, dar n’ar fi fost nevoie să fie atât de singură, dacă ar fi vrut să se destăinuiască mai mult copiilor ei!
Intr’un rând, ne-am dus vara în Scoția, în loc să ne ducem la Osborne. E singura dată când am fost în Scoția și amintirile mele despre acele locuri sunt pline de încântare.
Atotputernica bunică-regină ne împrumutase o căsuță numită Abergeldie Maines, în care petrecurăm cu guvernanta noastră, începutul verii; mai târziu, spre toamnă, veni și mama și ne mutarăm într’o reședință mai mare, numită Birk Hall.
Am o amintire foarte ștearsă despre acea locuință, dar nu trebue să fi fost foarte încăpătoare, deoarece Ducky, Sandra și cu mine dormeam în acelaș pat mare. Cu toate că nu eram la largul nostru, ni se părea un lucru plin de haz. Două dormeam cu capul spre partea de sus a patului, cealaltă cu capul la picioarele patului, despărțind cu trupul ei pe celelalte două tovarășe. Nu-mi pot lămuri de ce fusesem nevoiți să ne restrângem așa; n’am în minte imaginea împărțirii acelei locuințe, afară de a marei noastre camere de dormit. Insă înfățișarea exterioară mi-a rămas limpede și luminoasă.
Ne înnebuneam după Scoția, cu dealurile ei joase și line, acoperite de tufișuri înflorite, câmpiile stufoase și pâraiele ei, ceața și lacurile ei! Plutea în acea țară o nemărginită poezie, ușor misterioasă, care atingea nu știu ce strună din inima mea.
Târziu, mult mai târziu, când descoperii cărțile lui Fiona Macleod, le îndrăgii cu aceeași
