dovedi vreo aplicare pentru a ajunge ceva deosebit, ne privi ca pe niște cauze pierdute și ca prilej de desamăgire pentru dânsa. Era așa dar, de prisos să dea vreo educație specială unor flecuștețe ca noi; deaceea nu ni se desvoltă urechea și multă vreme n’avurăm pentru muzică un gust ales.
Totuși, îmi amintesc fiorul de adâncă bucurie ce mă cuprindea uneori, când se așeza mama la pian și cânta.
Avea mâini albe, grăsuțe, cu degete scurte; atingerea clapelor era la dânsa fermecător de dulce și de catifelată. Jocul ei semăna cu șoapta apei curgătoare și mi-amintesc în deosebi o romanță de Rubinstein și un preludiu postum de Chopin, la auzul cărora mi se topea inima din mine. Așa dar, trebue să fi avut eu oarecum simțul muzicii, chiar la o vârstă foarte fragedă.
Ducky, și mai târziu mititica Bee, fură cele înzestrate cu talent muzical. Eu nu aveam talent decât la desen și pictură, talent pe care îl împărtășeau și celelalte surori, însă a fost o vreme când le întreceam în această artă.
Mama a fost aceea care ne-a descoperit bucuria basmelor lui Grimm și ale lui Andersen, presus de toate celelalte în iunie, mai ales, ale cărui povești cu zâne sunt mai
Mama citea minunat și ne citea ceasuri de-arândul, dar nu ne lăsa să stăm fără lucru în mână; totdeauna trebuia să împletim cu cârlige sau cu croșeta, sau să desenăm, pe când ne citea.
Mai mult decât oricare, ne plăcea povestea „Micii Sirene”. Plângeam râuri de lacrimi, ascultând această istorisire nesfârșit de jalnică și oricât de des ne-ar fi citit-o (căci copiilor
