Mie dimpotrivă, nu-mi plăcea, din fire, nici să mă bag, nici să mă amestec!
Cât despre sora noastră Sandra, era în acele timpuri, o copilă grăsuță, nevinovată, blândă și bălaie, care urma pașii surorilor mai mari, gata să ia parte la toate, dar smerită în fața oricărei mustrări. Noi cele mai mari ne purtam cu dânsa cu un fel de tiranică nepăsare, care nu cuprindea nicio răutate, dar care nesocotea sfioasele ei dorințe.
Ii propuneam în așa chip rolurile ce trebuia să le joace, încât era nevoită să le primească. Mai târziu, și-a ales singură rolurile, dar atunci nu-i venise încă vremea. Totuși, i se îngădui și ei să facă pe regina, și poate drept apărare, lua ca soț în acele seri deosebite, pe bătrânul Hutchins, ceeace-i dădea o siguranță și-o făcea să țină piept reginei Spaniei, care avea un soț, fiu și cal!
Minunate jocuri în care fiecare își juca rolul cu tot dinadinsul și i se părea că e aevea personajul întrupat.
Sandra însă trebuia foarte des să se lipsească de sprijinul soțului ei, care era nevoit să dea fuga jos ca să servească la masă.
Cu mult înainte de întoarcerea musafirilor în saloanele oficiale — doamnele întâi — noi eram trimiși în grabă la culcare.
Muzica nu juca un rol însemnat în educația noastră. Mama îmi mărturisi mai târziu, că cea mai mare dorință a ei fusese să aibă un copil-minune. Ambiția ei era ca una din noi, să aibă vreun talent de seamă, pentru muzică, pictură, canto, dans, matematici; pentru orice în fine, numai să fi fost ceva, nemaipomenit. Iar când nici una din noi nu
