care este al nostru. Poetul care își cântă iubirea lui, ne cântă întru câtva și iubirea noastră. Victor Hugo, în prefața volumului I-iu al „Contemplațiunilor”, voind să lămurească înțelesul vast al lirismului său subiectiv, spune: „Eu sunt voi”. Cutare cititor care 'ți spune că X. este poetul său de predilecție, însemnează că cu acel poet are o asemănare de temperament și de caracter. Sunt simțiri și gânduri în noi pe care nu le cunoaștem și pe care ni le deșteaptă, ni le face cunoscute un poet. Se mai poate atunci susține că subiectivismul nu manifestă decât personalitatea izolată a poetului?
D-l Stoenescu, printre poeții tineri, ocupă un loc de stimă. In versurile sale se arată aci de un dramatism macabrul, forțat și morbid, — amintind întru cât-va pe nevrozatul Maurice Rollinat, — aci de un scepticism rece și batjocoritor; aci umanitar, cald, privind mizeriile sociale, emoționându-se de ele și filosofând asupra lor cu sentimentalismul unui Musset, mai puțin expansiv și elocinte. Mărturisesc
