ales, care 'l ferește de a nu fi numai un tălmăcitor comun si automatic.
Firește că Spartali nu intră în familia acelor traducători iluștri cari pot sta alături de creatori. In Franța, gloria lui Sully Prudhomme s'a ridicat mult prin traducerea cărței lui Lucrețiu; și câtă admirațiune n'a provocat traducerea „Iliadei” făcută de acel maiestos și trist evocator ale frumusețelor antice, Leconte de Lisle? Un poet mare poate fi adese-ori un traducător mare. A traduce mal ales o operă în versuri, într'o limbă frumoasă și nepierzând nici o nuanță din fondul original, este o lucrare de mult merit, care de sigur, numai într'o țară ca a noastră, ar putea trece nezărită.
Traducătorul „Sărutărilor” este departe de a se număra printre acești traducători. El însă are o înrudire cu el. Modest și nepretențios, Spartali a tradus până acum sute de nuvele, de schițe, de scene; vre-o două-zeci romane și drama filosofică a lui Ernest Renan: Preotul din Nemi. Ast-fel, cititorul
