generale, prin care ai putea să schițezi caracterul său politic. Cogălniceanu n'a fost numai un simplu om politic, care să fi condus un partid, sau să fi urcat și coborât treptele nesigure ale puterei. Cogălniceanu n'avea adepți și credincioși, ca ori-ce șef de partid, ci numai admiratori. El era o personalitate, un temperament. Și iată pentru ce figura lui cade subt pătrunderea fină și destul de grea a unei analize psihologice, din care să reese lămurit și just creerul său, inima sa, — dar mai ales inima sa.
Sunt epoci, în viața națiunilor, când expansiunile cele mal înflăcărate ale inimei, pot trezi un popor la viață și libertate. Atunci, un raționament cât de profund, dar rece, o elocință cât de serioasă, dar calculată, va produce mai puțin efect de cât entusiasmul spontaneu și sincer. Câți poate, înainte de Cogălniceanu, nu cugetase la starea de iobăgie a țăranulul nostru, dar de teamă ca resolvirea acestei mari chestiuni sociale să nu întâmpine turburări de spirit în clasele aristocratice,
