ai patriei. Nu voesc să zic că în volumul D-lui Nenițescu nu se poate face o mică deosebire asupra câtor-va bucăți care au un farmec original; dar prisosul nu este de cât aceiași temă despicată într'un număr infinit de variante.
Dacă însă Legendele istorice sau Sergentul și Peneș Curcanul vor păstra tot-d'a-una caracterul unor poeme epice de o rară frumusețe, este că autorii lor au avut imaginație și sensibilitate. Și acestor cuvinte le dau adevăratul lor înțeles literar și psihologic.
Toate acele tablouri din Legendele lui Bolintineanu au un aspect de măreție gravă și profetică. Ele uimesc, entusiasmează, conțin une-ori profunde reflexiuni filosofice și câte o dată au un farmec trist. (Cum ar fi „Cea din urmă noapte a lui Mihat Viteazu”). Eu cred că numele poetului din Bolintin va fi transmis posterităței numai grație acestor Legende, incomparabile în literatura noastră. Din ele, personalitatea lui reese în deplina ei strălucire de originalitate. Muma lui
