Soarele prăfuia o pulbere de raze arzătoare. Câmpul era plin de flori, — flori simple, modeste și singuratice. Printre ele se ivea, cu coloarea lui roșie, macul, — floarea care impresiona atât de mult pe poetul Lenau.
In apropiere se afla un crâng stufos, din care venea o răcoare vagă și adormitoare ca farmecul unor visuri albastre. Se auzeau trilurile vesele ale paserilor, și, din când în când, monosilabele duioase ale cucului.
Era peste tot ceva dulce și melancolic „comme un amour de blonde”; ceva în care ar fi fost amestecat culori, parfum și armonii din Lamartine, Musset si Eminescu.
De-odată însă, colțul acesta fericit de Natură e spintecat de răgetul strident al unul măgar, care păștea în apropiere de crâng. Fu par'că un țipăt de trâmbiță într'un concert de vioare. Și nu știu cum, măgarul acesta îmi făcu impresia unui... poet patriot.
La noi, coarda patriotismului a vibrat un șir îndelung de ani. Toți poeții
