să facă din ele calambururi cu o agilitate uimitoare.
M-me Daudet, delicata impresionistă, mărturisește că în artă îi plac originalitățile chiar căutate. De netăgăduit, că forma versurilor este o artă grea și frumoasă. Ea are poezia ei întocmită din sonorități și culoare. Dar o formă, ori cât de corectă, lipsită de adevărata poezie a cugetărei și simțirei, rămâne o artă pentru rafinați și pentru o epocă.
Cu toate acestea, se observă cu surprindere că formele obscure și nebuloase ale decadenților găsesc admiratori în cea mal mare parte a tinerimel contimporane franceze. Eu văd în acest gust ceva maladiv, o nebunie de nervi care va rămâne în istoria literaturei franceze ca o manifestare intelectuală caracteristică sfîrșitulul de veac.
Théodore de Banviile, fără a fi un decadent, este însă un parnasian. El este o figură originală în cenaclul acestor amanți ai formei, și rămâne poetul vesel și plăcut, „clovnul” liric, care a fost tot-d'auna tînăr.
