S'a zis de multe ori că viața este un teatru: unii jucăm roluri de dramă, alții roluri de comedie. Théodore de Banville a fost un clovn. A rîs și a făcut pe alții să rîdă. Și vă asigur, iubiți cititori, că aceasta este, adese-ori, cel mal plăcut rol în viață.
Vorbele, în poesie mai ales, servesc să ne exprime idei și simțiri. Théodore de Banville a găsit că din vorbe se poate face mal lezne muzică. El a dat vocalelor o armonie, o figură, cum zice Armand Silvestre.
Versurile acestui poet nu te vor pune pe gânduri și nu'ți vor mișca simțirea. Amant al formei, el a cizelat cuvintele cu o măestrie aproape unică. Nimeni ca el n'a avut darul să acopere chiar banalități subt forme de versuri sculpturale.. Théodore de Banville îți face impresia unui Michel Ange al cuvintelor.
Poetul dă o mare însemnătate rimelor. Intr'un mic tratat de versificațiune, el afirmă că fără rimă bogată nu există poezie. Și atât de departe duce această adorațiune de rime, în cât isbutește adese-ori
