O! infinitul din sufletul omenesc! ... tainic și nepătruns ca și neantul, repauzați tihnite și nepăsătoare, ca niște sarcazme eterne, în fața însetatei neputințe omenești de a vă cunoaște, de a vă stăpâni!...
Aceia ce se resimnte mai pretutindeni la D-na Akermann este vederea'i analitică țintită asupra omului, - vedere rece și pesimistă, dar subt care simți că inima poetei plânge.
Din: „L'homme a la Nature” desprind un simplu vers:
J'offre sous le soleil un lugubre spectacle,....
Ai zice că e cel mai nemângâiat suspin al suferinței omenești.
Și atât de mult poeta adâncește mizera stare a omului, că într'o admirabilă bucată: „Les malheureux”, pare că e interpreta celor nenorociți față de mitologica viață de apoi, făgăduită prin graiul Mântuitorului.
E vorba despre această judecată supremă cerească, când toți de-opotrivă își vor primi răsplata egzistenței lor pământești.
