Nous voulons avant tout, pour la nacelle humaine
Un pilote plus sûr que le mensonge saint,
Et nous repousserrons toute chimère vaine
Qui, come rive ou port, nous offrirait son sein;
Car nous avons élu pour objet de conquête,
Non une illusion, mais la realité.
Poeta are simțul realităței. Nu rătăcește numai în ideal, uitând că menirea unui artist ca și a unui savant, nu e numai de a privi natura și omul prin cristalul fanteziei aprinse care amăgește și pierde. Realitatea, cu urîtul și frumosul ei, trebuie să fie domeniul vecinie al științei și artei. „Principiul artei constă în viața însă-și; arta are deci seriozitatea vieței.” (M. Guyau).
De aci nu putem deduce că omul trebuie lipsit de simțul idealului, care rezidă în însă-și natura lui. Omul, — omul superior, — pare în adevăr că desfide neantul, în aceste energice și frumoase strofe:
Făptură efemeră: doresc eternitatea,
Iar când mă înspăimântă, amar, realitatea,
Spre-a mă scăpa de rîsu'l satanic și brutal,
Mă'nalț în ideal!
In nopțile frumoase, orgolios, îmi place;
S'admir a lor splendoare cu fericită pace;
Dar dacă mă uimește neantul nesfârșit,
Și eu în al meu suflet ascund un Infinit!
