Ea cu ochiĭ stinșĭ încearcă să-ĭ trimeat'o mîngîere
Și cu graĭ dulce ca mierea îĭ șoptește cîte-odată:
«Nu-ĭ așa c'om fi pe lume fericițĭ o vieață toată;
«Sînt maĭ bine; o să-mĭ treacă; ce staĭ trist? — mie-o să-mĭ
[treacă» .
Îl alintă, — ar maĭ spune dară tusa o îneacă;
Simte gustul de rugină și un miros de aramă,
Tremurînd duce la gură de'nroșește o maramă;
Doar cu ochii calzĭ încearcă să-ĭ trimeat'o mîngîere...
Mărgărint pĭerdut rămîne ș'o dezmieardă cu durere.
A căzut la pat de-o vreme. Lampa răsfirînd lumină
Prin verziul glob așterne împrejur văpaie lină.
Liliana pare moartă în alcov printre dantele;
Peste față 'ncremenite-s florĭ de umbră din perdele.
Cercuițĭ de neodihnă 'n roate negre-vioriĭ
Ochiĭ umezi, marĭ și galeșĭ aŭ privirile maĭ viĭ.
Pe covor lingă crivatu-ĭ Mărgărint îĭ ține mîna;
Netezîndu-i-o a lene îșĭ privește trist stăpîna.
Inima i-ĭ chinuită de-o durere fără seamăn:
«Ce frumoasă-ĭ, nicĭ c'un înger n'aș putea ca s'o asamăn,
« — Îșî zicea în gînd —, și dacă boala crudă mi-o omoară
