Pagină:Poesii (1888-1894).djvu/37

Sîngurĭ

Pe-acasă toțĭ s’aŭ risipit…
Noĭ; tăinuițĭ în liniștit
  Umbriș de crîngurĭ,
Pe lună iată-ne ’n sfîrșit
  De-acuma sîngurĭ.

Odihna ce de mult o cat
Pe codriĭ negri s’a lăsat;
  Doar crengĭ uscate
Sĕ frîng și tac sporind treptat.
  Singurătate.

— 37 —