Această pagină a fost verificată
ARTUR STAVRI
Uitîndu-te un altul, te-aĭ îndrăgit de mine
Ca să-l întorcĭ din cale; și l’aĭ văzut că vine —
Și mie mĭ-aĭ zis: du-te… — Acum și el s’a dus
Întunecat de umbra iubireĭ din apus…
Și iar mĕ chemĭ la tine… — Ci lasă-mĕ uităreĭ:
Ce-ĭ pasă oare stînceĭ de valurile măreĭ,
Și frunzelor de toamnă că-ĭ vînt de primăvară, —
Și ție că mĭ-e vĭața pustie și amară?
Și, vezi, mĭ-aduc aminte
De-atuncĭ, că la plecare prinos de lacrimi sfinte
Îțĭ înroșise-obrajiĭ… M’am fost oprit în prag;
Tu’n lacrimĭ mĭ-aĭ spus: du-te… Și de nu țĭ-am fost drag:
De ce m’aĭ plîns? — Cuvîntul îl caut în deșert:
Doar lacrimile-acelea mĕ’nduplecă să ert.
Ca să-l întorcĭ din cale; și l’aĭ văzut că vine —
Și mie mĭ-aĭ zis: du-te… — Acum și el s’a dus
Întunecat de umbra iubireĭ din apus…
Și iar mĕ chemĭ la tine… — Ci lasă-mĕ uităreĭ:
Ce-ĭ pasă oare stînceĭ de valurile măreĭ,
Și frunzelor de toamnă că-ĭ vînt de primăvară, —
Și ție că mĭ-e vĭața pustie și amară?
Și, vezi, mĭ-aduc aminte
De-atuncĭ, că la plecare prinos de lacrimi sfinte
Îțĭ înroșise-obrajiĭ… M’am fost oprit în prag;
Tu’n lacrimĭ mĭ-aĭ spus: du-te… Și de nu țĭ-am fost drag:
De ce m’aĭ plîns? — Cuvîntul îl caut în deșert:
Doar lacrimile-acelea mĕ’nduplecă să ert.
— 36 —
