Pagină:Poesii (1888-1894).djvu/32

Sari la navigare Sari la căutare
Această pagină nu a fost verificată

 
De-abea pria stincile'n ruină
Pătrunde 'n boltă și te 'nșală
Gălbuĭ geană de lumină:
Un fir subțire de beteală.

Sĕ'ntinde rugul să-l ajungă
Ș'o clipă frunzile să-șĭ scalde
In dulcea, fericita dungă
De raze vesele și calde.

Pe muchea pietrelor s'agață,
Cotește stăvilĭ — și 'nainte,
Mînat de dragostea de viață,
De dorul soareluĭ fierbiute.

Târziŭ, dar tot 'ĭ-ajung vlăstare
Sus, unde-ĭ peștera 'n ruină —
Și'nviorîndu-se răsare
La cer albastru, la lumină....
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .