Această pagină nu a fost verificată
Cum el o ruga să sĕ'ndure
De dragostea luĭ, ea să'nclină
Alăturĭ de dînsu'n pădure.
Ca fluturul prins în lumină
Sĕ uită — ș'o roagă sa-ĭ steie
Maĭ mult, maĭ cu drag, — nu străină.
Dar cînd a'ndrăsnit să și-o ieie
În brațĕ, — ea sboară'n apus
Spre norĭ fluturînd pe-o scînteie.
Cu dînsa și visul s'a dus —
Și toate rămîn ca'nainte:
El singur — și steaua luĭ sus.
De-atuncea părea maĭ cuminte
Dar trist, că-l muncește un dor,
Un dor de iubirile sfinte;
