și poliandria indo-tibetană; dar aceste trei forme nu puteau fi rânduite într’o ordine succesivă istorică și figurau una lângă alta fără nicio legătură între ele. Faptul că la unele popoare din antichitate, ca și la unele popoare sălbatice, care mai există și azi, descendența se socotea nu după tată, ci după mamă, linia feminină fiind privită așa dar ca singura valabilă; că la multe popoare contemporane este oprită căsătoria în sânul anumitor grupe mai mari, care pe atunci încă nu fuseseră cercetate mai de aproape, și că acest obiceiu se întâlnește pe toate continentele — faptele acestea erau, ce-i drept, cunoscute și pilde de acest fel fură adunate din ce în ce mai multe. Nimeni însă nu știa să tragă o concluzie din ele, și chiar în opera lui E. B. Tylor, „Researches into the Early History of Mankind”, etc. (1865), ele figurează doar ca „obiceiuri ciudate” alături de interdicția, în vigoare la unii sălbatici, de a se atinge lemnul aprins cu o unealtă de fier, sau alte caraghioslâcuri religioase asemănătoare.
Cercetarea istoriei familiei datează din 1861, dela apariția operei lui Bachofen „Das Mutterrecht” [„Matriarhatul”]. Autorul face în ea următoarele afirmații: 1. că la început oamenii au trăit în raporturi sexuale nestăvilite, pe care el le numește, cu o expresie nepotrivită, heterism[1]; 2. că astfel de raporturi exclud orice paternitate sigură, că deci descendența nu poate fi socotită decât în linie feminină — conform matriarhatului — și că la început acesta era cazul la toate popoarele din vechime; 3. ca urmare se acorda femeilor, ca mame — singurii părinți cunoscuți cu certitudine ai tinerei generații — un grad înalt de respect și de considerație care, după părerea lui Bachofen, ajunse cu timpul până la o complectă domnie a femeilor (Gynecocratia); 4. că trecerea la căsătoria monogamă, în care femeea aparținea exclusiv unui singur bărbat, cuprindea în sine o violare a unei străvechi porunci religioase, (adică în fapt o violare a dreptului tradițional al celorlalți bărbați asupra aceleiași femei) violare care trebuia ispășită, sau dacă era tolerată, trebuia să fie răscumpărată de femee prin aceea că se dădea altora pentru un anumit timp.
- ↑ Vezi nota lui Engels, pag. 32, ed. de față. — Nota Red.
