de adăugiri, în care sper că am ținut seama în modul cuvenit de stadiul actual al științei. In afară de aceasta, dau, în continuare, în această prefață, o scurtă privire asupra desvoltării istoriei familiei, începând dela Bachofen până la Morgan; și aceasta o fac în primul rând pentru motivul că școala engleză a preistoriei, molipsită de șovinism, continuă a face tot ce-i stă în putință pentru a trece sub tăcere transformarea produsă în concepțiile asupra preistoriei prin descoperirile lui Morgan, fără a se jena totuși deloc să-și însușească rezultatele obținute de el. Acest exemplu englez este urmat cu zel pe alocuri și prin alte țări.
Lucrarea mea a fost tradusă în diferite limbi străine. Mai întâi în italienește: „L’origine della famiglia, della proprietà privata e dello stato, versione riveduta dall’autore”, di Pasquale Martignetti; Benevento 1885. Apoi în românește: „Origina familiei, a proprietății private și a statului”, traducere de Ioan Nădejde, în revista ieșană „Contemporanul”, Septembrie 1885 — Mai 1886. Apoi în limba daneză: „Familjens, Privatejendommens og Statens Oprindelse”, Dansk, af Forfatteren gennemgaaet Udgave, besörget af Gerson Trier, Köbenhavn 1888. O traducere franceză făcută de Henri Ravé, după ediția actuală germană, se află sub tipar.
***
Inainte de 1860 nu poate fi vorba de o istorie a familiei. In domeniul acesta, știința istorică era încă cu totul sub influența celor cinci cărți ale lui Moise. Forma patriarhală a familiei descrisă în ele mai amănunțit decât oriunde, nu numai că fu acceptată în mod indiscutabil ca cea mai veche, dar — exceptând poligamia — ea fu chiar identificată cu familia actuală burgheză, astfel că, de fapt, concluzia era că familia n’ar fi suferit absolut nicio evoluție istorică; cel mult se admitea că în timpurile primitive ar fi putut exista o perioadă de raporturi sexuale lipsite de orice norme. Este adevărat că, în afară de căsătoria monogamă, mai era cunoscută și poligamia orientală
