în „Charikles”, susține chiar că nimeni n’avea voie să se căsătorească înăuntrul propriei sale ginți;
9. Dreptul de a adopta membri noi în gintă; el se realiza prin adoptarea în familie, însă cu formalități publice și numai în mod excepțional;
10. Dreptul de a alege pe șefi și de a-i demite. Că fiecare gintă avea arhontele ei, o știm; dar că această funcție era ereditară în anumite familii, nu se pomenește nicăeri. Până la sfârșitul barbariei este de presupus că n’a existat întotdeauna un drept strict de moștenire, care nu se poate împăca deloc cu o stare de lucruri în care bogații și săracii aveau, înăuntrul ginții, drepturi absolut egale.
Nu numai Grote, ci și Niebuhr, Mommsen și toți ceilalți istorici de până acum ai antichității clasice au dat greș când a fost vorba de gintă. Oricât de just au zugrăvit ei multe din trăsăturile sale caracteristice, totuși ei vedeau întotdeauna în ea o grupă de familii, și astfel le-a fost cu neputință să înțeleagă natura și origina ginții. Familia n’a fost niciodată, în întocmirea gentilică, o unitate organizatorică și nici nu putea să fie, fiindcă soțul și soția făceau parte, în mod necesar, din două ginți diferite. Ginta intra cu totul în fratrie, fratria în trib; familia se disolva, jumătate în ginta soțului și jumătate în aceea a soției. Nici statul nu recunoaște familia în dreptul public; până astăzi ea nu există decât în dreptul privat. Și totuși, întreaga noastră istorie de până acum pornește dela absurda presupunere, devenită intangibilă mai ales în secolul al optsprezecelea, că familia monogamă, care este deabia mai veche decât civilizația, este nucleul în jurul căruia s’au cristalizat treptat societatea și statul.
„Să-i mai facem domnului Grote observația, adaugă Marx, că deși Grecii derivă gințile lor din mitologie, aceste ginți sunt mai vechi decât mitologia cu zeii și semi-zeii ei, creați de ele însele”.
Lui Morgan îi place să citeze pe Grote pentrucă este un martor cu autoritate și demn de încredere. Grote mai povestește că fiecare gintă ateniană avea un nume luat dela presupusul ei în- 104
