temeietor, că în genere, înainte de Solon, și chiar și după Solon, în caz de lipsa unui testament, averea celui mort o moșteneau tovarășii de gintă (gennêtes), și că în caz de omor, în primul rând rudele, apoi tovarășii de gintă și în sfârșit fratorii celui ucis, aveau dreptul și datoria de a urmări pe ucigaș în fața judecătorilor: „Tot ce auzim despre cele mai vechi legi ateniene, este întemeiat pe împărțirea în ginți și fratrii”.
Faptul că gințile se trag din strămoși comuni a provocat „filistinilor pedanți” (după expresia lui Marx) multă bătaie de cap. Dat fiind că ei le prezintă, firește, ca fiind de esență curat mitică, ei nu-și pot explica deloc formarea unei ginți din familii existând una lângă alta și care la început nici nu erau măcar înrudite între ele. Și totuși trebue să admită aceasta numai pentru a putea explica existența ginților. Astfel ei se învârtesc în acelaș potop de vorbe care se reduce la frazat arborele genealogic este, ce-i drept, o fabulă, dar ginta este o realitate; și, în sfârșit, Grote — cu intercalările făcute de Marx — spune: „Numai rareori auzim vorbindu-se de acest arbore genealogic, fiindcă el este scos în public numai în anumite cazuri, deosebit de solemne. Dar gințile mai puțin importante aveau ceremoniile lor religioase comune (ciudat lucru, domnule Grote!), și un părinte genealogic supraomenesc comun și un arbore genealogic comun, ca și cele mai celebre (ce ciudat lucru, mai ales în ce privește gințile mai puțin importante, domnule Grote!); planul fundamental și temelia ideală (nu ideală, stimate domn, ci trupească, în germană fleischlich!) erau aceleași la toate”.
Marx rezumă răspunsul lui Morgan la această chestiune în următoarele cuvinte: „Sistemul înrudirii de sânge, corespunzător ginții în forma ei primitivă — și Grecii o avuseseră cândva ca și alți muritori — asigura cunoașterea gradelor de înrudire a tuturor membrilor ginții între dânșii. Ei învățaseră acest lucru, de o însemnătate hotărîtoare pentru dânșii, din practică, din copilărie. Acest lucru fu dat uitării odată cu ivirea familiei monogame. Numele ginții dădu naștere unui arbore genealogic, pe lângă care acel al familiei monogame apăru ca neînsemnat. Singur numele acesta mai menținea tradiția originii comune a ce-
