ginții și care, în calitatea aceasta, era desemnat printr’o poreclă deosebită;
2. Un cimitir comun (vezi „Eubulides" al lui Demostene[1]);
3. Dreptul de moștenire reciprocă:
4. Indatorirea reciprocă de ajutor, apărare și sprijin în caz de violență;
5. Dreptul și datoria reciprocă de a se căsători înăuntrul ginții în anumite cazuri, mai ales când era vorba de orfane sau moștenitoare;
6. Posedarea, cel puțin în unele cazuri, a unei proprietăți comune, cu un arhonte (conducător) și un casier propriu.
Apoi fratria lega la un loc mai multe ginți, dar nu așa de strâns; totuși și aici găsim drepturi și datorii reciproce de o natură asemănătoare, cu deosebire anumite ceremonii religioase comune și dreptul de răzbunare când un frate era ucis. Totalitatea fratriilor unui trib avea la rândul ei, ceremonii sfinte comune care se repetau regulat, sub conducerea unui Phylobasileus (șef de trib) ales dintre nobili (Eupatrizi).
Așa ne spune Grote. Și Marx adaugă: „Prin ginta greacă se întrevede sălbaticul (de pildă Irochezul) și e ușor de recunoscut”. Și mai ușor îl vom recunoaște, de îndată ce vom cerceta lucrurile ceva mai adânc.
Intr’adevăr ginții grece îi mai erau proprii următoarele trăsături:
7. Descendență paternă;
8. Oprirea căsătoriei înăuntrul ginții, afară de cazuri când era vorba de moștenitoare. Această excepție și caracterul ei obligator, dovedesc că în vigoare era regula cea veche. Aceasta reiese și din regula obligatorie pentru toți după care, prin căsătorie femeea renunța la riturile religioase ale ginții ei și trecea la riturile religioase ale bărbatului ei, în fratria căruia era înscrisă. Conform acestei reguli și după un vestit pasaj din Dikearh, căsătoria în afară de gintă era deci regulă, și Becker,
- ↑ Engels se referă la următorul pasaj dintr’unul din discursurile lui Demostene, cel mai renumit orator din Atena, contra lui Eubulides: Cine lasă să meargă la mormintele taților pe acei care n’au niciun fel de relații cu ginta? — Nota Red.
103
