caselor. Dintr’o bojdeucă neagră, răsare o femeie bine îmbrăcată, care desfășură spre vederea unei vecine o frumoasă zavelcă nouă. Portul e bun, și numai copiii sânt lăsați în cămeșuici negre sau zac în casă ca Țiganii. Aici trebuie, nu pământ, cât învățătură, lumină, simț de ce este viața și cum trebuie trăită. Pănă și hanurile, ținute pe aici de țărani, și nu de Evrei ca în Moldova sau de Greci ca în multe părți muntene, samănă cu niște spelunce nelocuite. Țuicarii își beau prea mult țuica, și d. Geană, care ne conduce, e de părere că așa fac și învățătorii, cari ar trebui să stârpească deprinderile rele.
Un deal de lut acoperit cu pădure desparte Gorjul de Mehedinți, și de pe vârful lui se desfășură tot tinutul de coaste și văi, cu poteci de verdeață, cu cărări și case ce se ivesc departe. Despărțirea aceasta a județelor prin spinări de dealuri arată caracterul lor neatârnat din vremuri, fiecare având judele său, abia supus Voevodului. Astfel aici se hotăra pământul lui Litovoiu de pe Jiiuri de stăpânirea Mehedinților, a oamenilor cetății Mehadia (h e ca în Hamaradia un adaus oltean). De cealaltă parte, e Roșiuța, numită așa după coloarea cărămizie a lutului pe care e întemeiată. Satul e mai bun decât Vârtopul, cel din urmă sat al Gorjului. Se văd și case cu două rânduri, păreți mai mari cu obIoane, boltiri de zid în cerdace: câteva sânt zidite din cărămidă. Întâlnești fețe frumoase, rotunde, cu ochii mari. Dar lungul șir de case pe costișa dealului lasă o întipărire neprietenoasă și tristă, prin murdăria copiilor cu obrajii galbeni, prin puțina îngrijire a hainelor și a caselor, prin mirosul greoiu de băligar ce se ridică din curțile mocirloase. Așteptăm să se dea hrană cailor, înaintea unui han cu geamuri sparte, clădit țărănește, și supt un coperiș înalt, unde duhlește de o parte grajdul,
