Județul mic al Râmnicului-Sărat e, din orice parte l-ai privi, vrednic de toată luarea aminte. Spre Nord, spre Răsărit casele de zid, în mijlocul marilor livezi, cu piața la mijloc, au înfățișare de târguri. Drumul către Focșani și către Odobești e mai puțin pitoresc ca arhitectură țărănească decât altele. Partea aceasta, deosebită de a muntelui și de a șesului răsăritean, este și oarecum deslipită din județ prin legăturile strânse cu Focșanii, ai cărui orășeni îi țin viile. Ici și colo am găsit însă case în stil vechiu de toată frumuseța.
De către Buzău, județul e mai rar locuit decât în părțile vecine cu Brăila și cu Putna. Ne-am oprit o clipă la Plăinești, al cărui nume vine de la familia boierească, azi, mi se spune, definitiv așezală la Paris, Plainò, care se scrie și cetește Plagino, de unde oficialitatea întrebuințează forma, nobilă: Plaginești. Un târgușor neînsemnat,dar la intrarea lui bisericuța nu e lipsită de grație și sunetul de rugăciuni aprinse care vibrează din îngustu-i cuprins în această zi de Sântă-Măria Mică ne atrage. În luptă cu adventismul înrădăcinat prin vecinătate, ca la Tâmboiești, salul lui Tâmboiu, preotul tânăr cu temperament de apostol ține Scriptura la îndemâna credincioșilor și cântă împreună cu dânșii, adecă numai cu parte din ei, și din cei cari nu sânt intelectuali cu haine și pălării de oraș. Vederea grupului nemișcat care în fața catapitesmei se impresionează pe sine cântând, cu odăjdiile scânteietoare în mijlocul scurteicelor de postav simple, e emoționantă.
Dincolo de linia prăvăliilor, în bogata verdeață a dealurilor, bisericuțile răsar cu o deosebită gingășie, ca floarea firească a acestei verdeți dese, sumbre. Undeva pe acolo, la Dragosloveni, era căsuța lui Alexandru Vlahuță, adăpostul, mângâierea și bucuria iui. Locuri potolite și de o discretă frumuseță
