din ele, aceasta se datorește stăruinților făcute de enoriași.
Și totuși la vre-o două din ele, ar ajunge să se înlăture îngustele turnulețe de tinichea, care aici sânt norma, să se curățe unele adausuri nepotrivite, pentru ca trupul sănătos și elegant al ctitoriei primitive să iasă la iveală întreg și curat, podoabă a unui oraș căruia arhitectura modernă, pe apucatele, nu i-a adus de sigur niciun folos.
Bogata linie de case care duce, aproape fără întrerupere, pănă la Odobești, nu arată azi nicio urmă din grelele suferinți ale războiului. Între solidele case de țară câte una are stâlpii de zid puternici cari în orașul vecin sprijină cerdacul. Curțile sânt pline de butoaie enorme și porumbul desfăcut își clădește aurul supt șoproane.
La Odobești, ale cărui biserici, multe, ca după bogăția seculară a așezării lui Odoabă, au toate, în ciuda turnulețelor supțiratece de tinichea, câte ceva interesant, în pictură, în sculpturile catapitesmei; evlavia gospodărească a d-lui Gheorghe Stratilat mântuie refacerea bisericuții cantacuzinești din deal. Vederea se întinde de aici asupra multelor case albe îngrămădite asupra liniei întortochiate a Milcovului, asupra tâmplei de dealuri împădurite pe care le domină acea cotă „o mie una” de pe care Wilhelm al II-lea s’a cam grăbit să anunțe victoria sa definitivă asupra unei rude regale pe care o acoperia de toate jignirile.
