sânt mai mult niște vile în stil nou. E departe vremea când, la 1781 întăiu, Mihai-Vodă Suțu hotăria ca săracele călugărițe strânse la Rătești în jurul schitului de lemn să aibă un număr de șase scutelnici, scutirea de dijmărit și vinăriciu, precum și 78 de lei, dintre cari 45 pentru „15 bucăți abă neagră dă îmbrăcămintea maicelor”, iar alți 9 „pentru 12 perechi papuci cu meși”!
Întorsul în seara blândă, lăsând în urmă soarele roșu care se cufundă în dosul dealurilor goale. Cârlomăneștii, — satul urmașilor lui Cârloman, — se deșiră în margenea marii șoseli prăfoase, care coboară încet la vale. Se ajunge la o vale de pietriș, unde fuge o apă săracă. De-asupra, pornind de la câteva căsuțe, care vin înaintea satului, un mare părete de lut se ridică de-asupra văii; pe vârful lui se vede o biserică veche, lângă o lungă perdea de zid ruinat, cu fereștile oarbe.
Satul se chiamă Berea, un sat de munteni săraci cari se coboară la câmp să câștige, câteva luni din an, patruzeci de bani pe zi. Niciodată el n’a putut să aibă vre-o însemnătate, dar un Domn, poate Matei, patriarhul cu Domnie lungă, a făcut aici o mănăstire; zidul de încunjur e clădit dintr’un rând de cărămizi puse în lat și din alt rând de bolovani de râu prinși în cărămizi puse în lung, sistem care se vede și în zidurile Târgoviștii. Biserica avea un pridvor răzimat pe doi stâlpi cu podoabe săpate de flori și struguri; stâlpi ca aceștia despărțiau pronaosul de naos. Cele două ferești de pe laturi, fereasta mai mică a absidei pentagonale, fereasta altarului, alt pentagon, fură cuprinse în cadre de sculpturi alese, deosebite de la o fereastă la alta.
Egumenii de mai tărziu au pus un zid grosolan în locul stâlpilor pridvorului, cari au fost surguniți să
